Istoria oraşului Botoşani începe din vremuri îndepărtate, fiind menţionat pentru prima dată în documente în anul 1439 (în Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Grigore Ureche). Totuşi, începutul de viaţă a Botoşaniului datează cu mult înaintea atestării documentare. Situat la confluenţa drumurilor care uneau principalele reşedinţe domneşti ale Moldovei: Siret, Suceava, Hârlău şi Iaşi, într-un punct de legătură favorabilă cu marile drumuri comerciale medievale europene, Botoşaniul a fost un târg cu rolul de principal centru de schimb şi, concomitent, centru de meşteşugari.

Descoperirile arheologice de pe teritoriul judeţului Botoşani, la Drăguşeni, Mitoc, Rădăuţi-Prut, Ştefăneşti, Vorniceni, confirmă faptul că în această zonă au fost prezente aşezări omeneşti încă din paleolitic. Specifice culturii Cucuteni sunt vasele de ceramică şi pământ ars, pictate în 2 sau 3 culori, de un înalt nivel artistic. Dezvoltându-se atât de timpuriu "Botoşanii nu au fost cetate ci târg deschis, fără ziduri" situat la o răspântie de drumuri, ceea ce a dus la un comerţ înfloritor. Se pare că, începând cu secolul XV, dezvoltarea pe care o cunoaşte comerţul aduce oraşului venituri însemnate, iar prima pecete a oraşului a fost un păun cu coada răsfirată ce simboliza podoabele doamnei Moldovei, cumpărate cu bani din venitul târgului.

Marii voievozi ai Ţării Moldovei, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, înscriu numeroase prezenţe la Botoşani, în judeţ păstrându-se şi azi ctitoriile domneşti: Biserica Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) şi Sf. Nicolae Popauti (1496) ale lui Ştefan cel Mare, azi monumente istorice. Tot monumente istorice sunt ctitoriile Doamnei Elena, soţia voievodului Petru Rareş: Bisericile Sf. Gheorghe (1551) si Uspenia (1552).

Începând cu a doua jumătate a secolui XVI Botoşaniul este condus de un „guvernator”, numit de soţia domnului, care colectează taxele şi impozitele, asigura menţinerea ordinii publice, pe lângă acesta mai funcţiona şi un consiliu. Acest sistem a încetat în anul 1820. Botoşaniul e un oraş care păstrează o structură subterană de târg, cu pivniţe boltite suprapuse. Ele au adăpostit timp de sute de ani mărfurile târgului, constituind şi locul de refugiu al populaţiei în timpul repetatelor invazii. O valoare arhitecturală de necontestat o constituie lăcaşuri de cult vechi de jumătate de mileniu, precum şi zona de târg a oraşului, renumită pentru valoarea arhitecturală a centrului istoric.

sursa : Wikipedia